Publicații
ÎMPREUNĂ, CONSTRUIM EXCELENȚA ÎN EDUCAȚIE!
Cel de al doilea număr al Anuarului Centrului Județean de Excelență Arad poate fi citit ca un ghid dedicat celor care cred în atingerea performanțelor școlare, în importanța prezenței la ,,linia de start”, în puterea lui a nu renunța, în curajul de a învăța din fiecare experiență.
Ne dorim ca parcurgerea acestor materiale să ofere cititorilor Anuarului motivația necesară pentru autodepășire, pentru a porni în propria lor aventură pe calea cunoașterii.
Educația pentru excelență reprezintă un concept fundamental în orice sistem educațional care își dorește să formeze competențe de nivel înalt, adaptate provocărilor și cerințelor unei lumi în continuă schimbare. Lucrarea propusă reflectă tocmai diversitatea de metode și tehnici utilizate în cadrul activităților cu elevii pregătiți în cadrul Centrului pentru olimpiade și concursuri școlare. Prin explorarea unor abordări inovative în predarea și învățarea unor domenii esențiale ale educației precum matematica, limba și literatura română, limbile moderne și anatomia, se are în vedere transformarea procesului educativ într-o experiență mai interactivă, mai captivantă și mai relevantă pentru elevii care ne trec pragul.
Într-o lume din ce în ce mai conectată la tehnologie și la un ritm alert de viață, activitățile extracurriculare joacă un rol fundamental în educația tinerelor generații. Proiectul ,,Aventură în natură” în urma căruia a apărut acest ghid de bune practici în domeniul extracurricular, este, fără îndoială, un exemplu excelent de educație integrată, care pune în valoare nu doar cunoștințele academice, ci și importanța unei educații care dezvoltă întreaga personalitate a elevilor.
Seriozitatea, implicarea elevilor și atenta coordonare a doamnelor profesoare care au condus în anul școlar 2022-2023 grupele de pregătire din cadrul Centrului Județean de Excelență Arad la limba și literatura română au făcut ca materialele realizate în cadrul întâlnirilor desfășurate să poată fi valorificate în paginile ghidului Demersuri didactice în predarea limbii și literaturii române pentru grupele de excelență.
De la dezbateri și prezentări pe diverse teme, până la activități de receptare și redactare a textului multimodal, redactare de eseuri și texte argumentative sau exerciții de scriere creativă, în acest ghid pot fi găsite exemple de bune practici în ceea ce privește activitatea desfășurată în cadrul orelor de limba și literatura română la nivelul Centrului Județean de Excelență Arad.
Anuarul Centrului Județean de Excelență Arad
Anuarul CJEx, al cărui prim număr vă invităm, cu drag, să îl parcurgeți în cele ce urmează, arată „lumea dinăuntru”, cu nume și chipuri, cu preocupări, visuri, emoții și împliniri.
Acesta trece dincolo de ceea ce înscrie o denumire instituțională și oferă posibilitatea de a cunoaște resorturile interne ale CJEx, cu tot ceea ce înseamnă, este nevoie și presupune, continuu, atât din perspectiva profesorilor, cât și a elevilor (mai ales), activitatea desfășurată pentru obținerea excelenței școlare.
WORTSPIELE - JOCURI DE CUVINTE
Prin intermediul proiectului Wortspiele – Jocuri de Cuvinte am reușit să le oferim elevilor posibilitatea de a învăța și de a exersa modalități diferite de exprimare și interpretare a conceptelor, gândurilor, sentimentelor, faptelor și opiniilor în formă scrisă. Pornind de la o temă propusă, elevii au avut posibilitatea de a scrie texte proprii, prin care să își demonstreze abilitățile lingvistice în contexte noi de învățare, să își exerseze capacitatea de interpretare și spiritul de observație.
Un alt aspect vizat în cadrul acestui proiect a fost acela al creării unor oportunități de a valorifica dialogul intercultural, de a promova schimbul cultural și cooperarea, în scopul dezvoltării abilității elevilor de a participa într un mod eficient și constructiv la viața socială și de muncă și de a se implica în mod activ și democratic în societatea în care trăiesc.